,,Cititorule,prin tine trăiesc iar. Mintea ta însufleţeşte acest gând."

Oare câţi dintre noi ştim să ne trăiam viaţa aşa cum trebuie ea trăită,să tindem în limita posibilităţilor de care dispunem şi ţinând cont de calităţile cu care am fost înzestraţi de Divinitate-către perfecţiune,către absolut,către eternitate?Câţi dintre noi ştim să apreciem darul cel mai de preţ cu care ne-a înzestrat Dumnezeu,viaţa pe care ar trebui s-o respectăm sub toate aspectele ,s-o înfrumuseţăm pe cât este posibil şi să o folosim pentru a face fapte bune,vrednice de mântuire care în cele din urmă ne poate oferi VIAŢA ETERNĂ,alături de Cel care ne-a creat,care ne-a oferit această viaţă ?
Având în vedere că viaţa este "un vis al morţii" sau că "în această viaţă suntem trecători şi oaspeţi",deci ţinând cont că aceasta este foarte scurtă (unii dintre noi poate nici nu ne dăm seama de acest lucru) trebuie să ştim să preţuim acest dar dat de Divinitate,trebuie să o înfrumuseţăm,să facem -în măsura posibilităţilor de care dispune fiecare individ în parte-cât mai multe fapte bune ,pentru ca în momentul când vom ajunge la punctul final al acestei vieţi(în momentul morţii pământeşti) să nu ne fie frică de ceea ce am făcut,să nu avem regrete pentru că am trăit degeaba,sau aproape degeaba.